Că tot vorbeam ieri despre tonuri...ascult de câteva zile Placebo "Running up that hill". E o piesă preluată de la Kate Bush(irelevant), pe care o auzisem cântată de ea, dar care îmi displăcea enorm. Versurile mi se păreau prea puerile pentru a fi ascultate, muzica un banal fond sonor, vocea tipei neinteresantă(pe scurt asta înseamnă că toată piesă mi se părea de tot căcatul).

Când am auzit varianta Placebo nu am recunoscut de la început melodia. În schimb mi-am dat seama pe loc că Placebo sunt întradevăr geniali, că nu şi-au pierdut talentul. Dezamăgirea a venit când am recunoscut piesa.

Eu acum ce fac? Ascult piesa asta cântată de Placebo sau îmi dau seama că e de căcat pentru că nu mi-a plăcut la început?

Să îmi fi plăcut varianta Placebo pentru că sunt setată să îmi placă tot ce scot ei fără să analizez mai întâi, sau doar de ce îmi suna cunoscută?

Acum nu e bine în nici un fel. Să mă explic:

1.dacă îmi place pentru că iubesc stilul în care placebo îşi cântă piesele, e posibil ca cine ştie când să ascult versuri de manele recitate de Florin Iaru şi să mi se pară geniale?

2. dacă lucrurile care îmi sunt cunoscute mă aduc într-o zonă de confort şi nu mai conteză modul în care le ştiam ci numai că le ştiam, e posibil ca ajunsă prin împrejurări ciudate într-o ţară ciudat de străină să mă căsătoresc(sau variaţiuni pe tema asta) cu primul cocalar întâlnit doar pentru că îmi aduce aminte de România?

Dramele vieţii mele nu se vor termina oare niciodată?