Hmmm...încă o nouă frustrare pe ordinea de zi: Urma
Exact, trupa aia românească de cântă incredibil de bine, cu versuri, şi acorduri, şi vocea lui Mani şi concertele lor şi...tot.
Ei, când începusem şi eu să fiu mândră de mine(nici nu mai ştiu acum câţi ani, cam la vârsta pe care o are acum emo jenibil kid), ca de - fata lu' tata e destul de bine ieşită din turmă am dat de Urma. Bucuria a ţinut cam 2 luni până am aflat sigur şi precis că nu numai eu simt muzica aia de parcă ar fi fost scrisă pentru mine...am ieşit din o turmă şi am nimerit în alta, dar una care îmi place şi mai puţin. De ce? De aia, de drama queen ce sunt!

Într-unul dintre momentele mele de slăbiciune(tot mai dese de altfel) am decis să îmi fac blog...pai ce altceva să fac când am biroul plin de cursuri, iar examele se ţin scai după mine?
Da, ştiu - un om normal ar ieşi la bere, dar:
1. dacă ies din casă mă simt vinovată că nu am învăţat;
2. nu sunt tocmai cel mai normal om pe care îl cunosc(şi vai, mi-am ales prietenii pe sprânceană).
Hihihi, sunt curioasă dacă o să scriu şi a doua oară aici.
Atât pentru moment, trebuie să mă gândesc ce o să fac mai departe cu blogul ăsta(şi cum poţi să gândeşti mai bine dacă nu în somn?)